Rosetta

Amăgirea unor frunze
De nuc
Aduc
Aminte de letargia
Unui bărbat obtuz
Confuz
Ce nu-și iubește
Iubirea ce-o poartă
Din poartă-n
Luna lui februar,
Când murdar
Își lasă gândul
Său adânc
Întâia dată pe
Amintiri portuare.
Portul acesta stă
Sub semnul
Unor valuri verzi
Străvezii,  ce
Agită circular trăirea sa
Banală
Anterioară
Primordială.
La dracu cu pletele valuri!
Grădinile
Amăgirii s-au
Măturat sub
O briză
Fierbinte, bordo.

N-a rămas
O frunză de
Nuc, în final
N-a rămas deloc..
Acum umblă
Pământul
Într-un ritm
Alert, în căutarea
Gliei divine,
Să-și poată descompune
Tihna-n tăria
Unei licori digestive.

Mareea
A pustiit universul
Său circular.
Fir-ar, firav l-a numit
Pe om - Rosetta.


17.12.2014
stan iulia