Stigmata Infinit

S-au copt mugurii
Pe jăratec.
A început sucul
Dulce să trăsnească
Arzând.
Pielea albă..
Iarna nu crede în lacrimi,
Fata strânge
Cenusă în piept
Și-și spală indiferența
Cu nonșalanța
Unor muguri de brad...
Ce n-au apucat
Să viseze tăcerea
Unei căderi libere
Aproape perfecte.

Mocnește nerostirea
Unor cuvinte alese
Iar suplețea ideilor
Ia forme aride...

Umbre cenușii
Dansează în cer
Dansează și ea
Un tango lent -
1,2
1,2 și aurore boreale
Tremură pe pereții
Craniului său.
1,2 - crapă cerul
Pe vârfuri de brad
S-a anulat orice scânteie
1,2
S-au ars mugurii-n jar
Zadar!

11-12.12.2014
stan iulia